Balcic, mirajul luminii





Balcic, pentru lumina lui orbitoare, tectonica frământată, pamantul calcifiat, marea care tremură departe în lag, coasta ca argintul, falezele alb strălucitoare, dealurile gheboase, valea verde, casele albe cu acoperisuri roșii aplecate pe-o rână, peisajul pustiu şi stâncos, pentru emulația vie artistică pe care o stârnește.

Prin mirajul peisajului la Balcic pictorii sunt transpuși în acel cadrul feeric care duce la îndeplinirea idealului cezannian: forma – lumina – culoare, întoarcere la ordine, întoarcere la echilibru.

Balcic, pentru cutele telurice și pliurile de manta, ideale pentru analiza formei pentru studiul rotunjimilor și unghiularitatilor, ale volumului și densitatii. Pentru graiul viu al spatiului, care comunica într-un anumit fel, cu un anume limbaj, anume trăiri și emoții.

Pentru ca Balcicul este un subiect inepuizabil care conjură la înnoirea limbajului pictural. Balcic, pentru cei șapte pesagisti cu vână descriptivă ce îsi propun să interacționeze, să facă schimb de idei și de soluții plastice; pentru a reda prin frenezia culorilor și voluptatea tușelor receptacolul în care s-au format și continuă să se formeze trăsaturi definitorii ale picturii romanesti.


A doua tabără de creație din cadrul proiectului Contemporanii: “Balcic, mirajul luminii” care are loc în Bulgaria, la malul Mării Negre reunește șapte artiști, peisagiști cu vână descriptivă: Vasile Crăiță Mândră, Corneliu Drăgan Târgoviște, Dumitru Macovei, Marinela Măntescu, Ion Mihalache și Ștefan Pelmuș care îsi propun ca pe parcursul șederii lor în orășelul de la malul Mării Negre să interacționeze, să facă schimb de idei și de soluții plastice pentru a reda prin frenezia culorilor și voluptatea tușelor receptacolul în care s-au format și continuă să se formeze trăsaturi definitorii ale picturii romanesti.




Joi, 13 februarie 2014, ora 18:00, va avea loc la U-Art Gallery, Bdul. Iancu de Hunedoara nr.8, vernisajul expoziției de pictură “Mirajul Luminii”, un eveniment organizat în cadrul proiectului Contemporanii.

Expoziția reunește interesante discursuri plastice, de la realism la suprarealism, de la concret la metaforic, de la ascendent la transcendent ale artistilor: Vasile Crăiță Mândră, Corneliu Drăgan- Târgoviște, Sorin Iosub, Dumitru Macovei, Marinela Mantescu, Ion Mihalache, Ștefan Pelmuș.

Lucrările expuse sunt rezultatul contactului pe care l-au avut cei șapte artiști cu tot ce înseamnă Balcicul ca motiv pictural: lumina mierie, tectonica frământată, pământul calcifiat, marea care tremură departe în larg, coasta ca argintul, falezele alb strălucitoare, dealurile gheboase, valea verde, casele albe cu acoperisuri roșii aplecate pe-o rână, peisajul pustiu și stâncos.

Expoziția va putea fi vizitată în perioada 13 februarie – 7 martie și reprezintă, în cadrul proiectului Contemporanii, încununarea minunatei întâmplări care a reprezentat-o tabăra de pictură de la Balcic din luna octombrie, anul 2013.


Nam a elit sapien, at ultricies tellus. Donec neque erat, ullamcorper vitae consequat et, commodo at ligula. In consequat nibh at nisi placerat. Suspendisse potenti. Morbi fringilla feugiat tortor suscipit accumsan. Lorem ipsum dolor sit amet. Donec neque erat, ullamcorper vitae consequat et, commodo at ligula. In consequat nibh at nisi placerat. Suspendisse potenti. Morbi fringilla feugiat tortor suscipit accumsan.

Lorem ipsum dolor sit amet. Nam a elit sapien, at ultricies tellus. Donec neque erat, ullamcorper vitae consequat et, commodo at ligula. In
consequat nibh at nisi placerat. Suspendisse potenti. Morbi fringilla feugiat tortor suscipit accumsan. Lorem ipsum dolor sit amet.
Donec neque erat, ullamcorper vitae


Nam a elit sapien, at ultricies tellus. Donec neque erat, ullamcorper vitae consequat et, commodo at ligula. In consequat nibh at nisi placerat. Suspendisse potenti. Morbi fringilla feugiat tortor suscipit accumsan. Lorem ipsum dolor sit amet. Donec neque erat, ullamcorper vitae consequat et, commodo at ligula. In consequat nibh at nisi placerat. Suspendisse potenti. Morbi fringilla feugiat tortor suscipit accumsan.

Lorem ipsum dolor sit amet. Nam a elit sapien, at ultricies tellus. Donec neque erat, ullamcorper vitae consequat et, commodo at ligula. In
consequat nibh at nisi placerat. Suspendisse potenti. Morbi fringilla feugiat tortor suscipit accumsan. Lorem ipsum dolor sit amet.
Donec neque erat, ullamcorper vitae


Vouă, prieteni, parteneri, colaboratori, oameni dragi, care ne-ați ajutat să începem!

Suntem încântați să avem acest prilej de a vă mulțumi, cu puțin înainte de startul proiectului Contemporanii, “Balcic, Mirajul Luminii”, pentru faptul că ați răspuns cu profesionalism, entuziasm și promptitudine, la realizarea unei tabere de pictură ale cărei rezultate le așteptăm cu nerăbdare.

Vă mulțumim că ați înțeles miza startului acestui proiect, că am reușit să păstrăm până la final atmosfera de prietenie pe care ne-am dorit-o. Ne bucurăm să vă avem ca parteneri ai taberei de pictură “Balcic, Mirajul Luminii” şi suntem onorați să continuăm acest parteneriat şi pentru alte proiecte şi programe.

Multumiri pictorului Dumitru Mcovei pentru încrederea acordată acestui proiect, precum și prietenului drag Mihai Alexandrescu, designer. Nu în ultimul rând, calde mulțumiri lui Cristian David fără de care acest proiect nu ar fi avut loc.